Personal, Stuff

Udrea e de vină!

February 7, 2011

Am fost w-end-ul trecut la o petrecere în Brașov. Înapoi, din cauza aglomerației de la Predeal/Sinaia (tipic pentru orice sfârșit de w-end), am luat-o pe Săcele. La un moment dat ni s-a facut foame si ne-am oprit pe undeva la un restaurant al unui hotel (îmi scapă numele acum). Hotel cu ceva pretenții, de altfel. Dar atât. Înauntru arata mai comunist decât restaurantele acum 20 de ani. Nu stiu exact ce era mai “kitchos”. Fulgii de zăpada cumpărați din Europa, agățați de tavanul de lemn, beteala și globulețele agățate de aplicele de pe pereți sau petele de igrasie/mucegai. Eu înțeleg că e încă iarna, dar Crăciunu a trecut de ceva vreme. Faptul că tu ai încă alea acolo (nu mai pomenesc că dacă astea a fost toate decorațiunile de Craciun, indivizii sunt cel puțin patetici) nu denotă decât o crasă durere în pulă. Durere în pulă care, bineînțeles, s-a reflectat și în aranjamentul mesei. Puii mei, ai trei lulele inițial pe orice masa de restaurant (asta până se aduce mâncarea), e așa de greu să improvizezi puțin să arate bine? Cu o chestie ca asta, printre altele, nu faci altceva decât să îi convingi singur pe clienți ca a doua oara să nu-ți mai calce pragul. Și exemple ar mai fi, dar cred ca iți poți face o idee doar văzând scobitorile.
Chelnerul, in schimb, a fost amabil. Mă rog, n-a excelat, dar a fost ok. Iar mâncarea foarte bună, desi poate puțin cam scumpă. Cred că poți găsi aceleași chestii, mai ieftine, la un restaurant OK din București. Dar să zicem, poate au cheltuieli oameni..  Nu știu exact cu ce, că nu aveau nici macar un amărât de aparat de aer condiționat sau orice fel de aerisire în local, deși era de fumători (sunt eu fumător, dar prefer ca fumul pe care îl bag in mine sa fie predominant de la țigarea mea). Cu baia sigur nu aveau cheltuieli. Nici măcar pentru un sul de prosoape de hârtie sau un săpun ordinar (pula mea, gasesti in orice supermarket, la preturi sub 10 lei, recipiente de cel putin 1L de săpun lichid).

Ei, în situația asta sunt convins ca sunt 90% din restaurantele/localurile din Romania. Si vine un “Vasile”, spălat bine pe craniu de o televiziune oarecare (sau mai multe, ca avem de unde alege), și striga ca Udrea e varza, ca din cauza ei (și a altor “portocalii”) e turismul unde e (nu, nu la pământ, ci  sub pământ). Nu, nu e vina ei. Nu e responsabilitatea ministrului sa te educe pe tine, posesorul de restaurat, dar și pe tine, clientul care o bagă adânc în gat, nu ii place, dar geme de plăcere. Ca deh, asa-i romanu. A luat în toate găurile de la toți vecinii și toți migratorii. Chiar și de la alții. Si n-a zis nimic. Doar a gemut încet și și-a zis în gând ca data viitoare spera o sa o ia de la unu care o are mai mica/mai dulce/mai verde/mai….  

Oare când o sa realizam noi, ca popor, ca suntem niste lenesi, patetici, delăsători, plângăreți, frustrați, [ insert word here ], încât sa nu mai dam vina pe alții pentru neputința noastră?

L.E. Corectat greșelile gramaticale, ca să nu mai aibă Diana obiectul muncii :P

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Diana February 7, 2011 at 2:45 PM

    Hai mai Vlad, ca astea nu sunt probleme reale… Daca ai un aranjament de bun gust pe masa sau daca au scos sau nu ornamentele (da, am inteles, putine si ieftine) de Craciun. Bine ca mancarea (fie ea scumpa) a fost buna si sper ca nu ai vorbit asa cum ai scris acolo, ca s-ar putea sa fi fost buna de la ADN-ul bucatarului (poate pe asta se duce profitul pe care a iesit “saracia” dupa ce ati trecut voi pe acolo :P).
    Iti sugerez 2 lucruri:
    1. daca vezi igrasia, mizeria, saracia nu le mai poza, ci iesi din restaurant si mananca niste chipsuri de la benzinarie.
    2. prepozitia “la” se scrie legat :)

  • Reply Vlad Nedelcu February 7, 2011 at 3:27 PM

    Păi care sunt problemele “reale”? Încălzirea globală? Topirea calotei glaciare? Cursul leu/euro? Prețul barilului de petrol? Muzica lui Beiber? Vrei să discutăm filozofie? Mi-au trecut prin mana destule cărți de la Socrate și Plato pana la Kant, Niche, Santayana’s sau Tagore incat să pot purta, relativ decent, o discuție. Dacă vrei, le putem dezbate și pe astea la o cafea. Eventual într-o benzinărie, la un pungă de chipsuri :P

    Mergând pe logica ta, ar trebui să mă mulțumesc și cu o cocină, atâta timp cât mâncarea a fost OK.
    De astea mă lovesc zi de zi. Si m-am cam saturat.
    Da, știu, e cea mai simpla metoda sa ignoram problemele, așteptând să le rezolva alții sau să se rezolve de la sine. Însă vom aștepta mult și bine, vreo câteva generații…

    P.S. promit să mai pus sus un WordPress în care sa îmi vărs numai părerile despre problemele vitale ale omenirii :P

  • Reply anoni(s)mus February 9, 2011 at 12:31 AM

    De ce fac albinele miere?
    Ca au regina. Daca aveau presedinte..faceau un rahat!

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

    %d bloggers like this: